Pandemia nu este o piedică pentru o vacanță mult dorită. În pofida coronavirusului, bălțenii nu renunța la plăcerea de a se odihni în străinătate. Egiptul a devenit cea mai populară destinație.
Potrivit Nataliei Crasnovscaia, manager de turism, această opțiune pentru mulți devine practic de neînlocuit. Principalul motiv sunt prețurile reduse pentru un tur. Printre alte avantaje este și faptul că nu sunteți obligați să stați în auto-izolare la întoarcerea din Egipt.
Până la pandemie, puțini oameni se gândeau că ar putea exista careva condiții pentru a pleca în vacanță. Ucraina, de exemplu, obligă turiștii să dețină asigurarea medicală, care, în caz de infectare cu coronavirus, va acoperi tratamentul. Încă este dificil să ajungi în România. Multe țări solicită un rezultat negativ al testului Covid.
Dacă până la declanșarea pandemiei, locuitorii Republicii Moldova rezervau biletele cu jumătate de an înainte de călătorie, acum mulți decid să plece în vacanță aproape în ultimul moment. Unii renunță la această plăcere din cauza dificultăților financiare. În același timp, potrivit operatorilor de turism, prețurile pentru călătorii către unele destinații au scăzut cu aproape 40%.
Agențiile de turism speră ca în acest an să fie mai ușor de călătorit în Grecia, Italia, Spania și Bulgaria. Până acum, aceste destinații erau cele mai solicitate în rândul bălțenilor.