Care este cea mai plătită meserie în Moldova?

Potrivit informației Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu referire la lista celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă vacante, un programator în țara noastră poate fi remunerat cu un salariu maxim de 30 mii lei.

Un salariu maxim de 20 mii lei este oferit pentru funcția de cioplitor piatră, precum și pentru cea de lăcătuș auto. Unui operator în telecomunicații i se oferă o remunerare de 19,5 mii lei, scrie Deschide.md.

Printre cele mai bine plătite funcții sunt cea de tehnolog,conducător auto, electrogazosudor, manager în activitatea comercială, zugrav, traducător, asistent manager, operator, șef secție în industrie, inspector vamal, magazinier etc., pentru care se propune un salariu de 10 mii lei.

Cu câte 9 mii lei sunt remunerați muncitori ca dulgheri, tencuitori, fierar betonist, electrician secție etc.
Unii angajatori oferă un salariu de 8 mii lei pentru conducător trolebuz, manager, cusător, asamblor construcții de beton armat, operator la mașinile de comandă.

Lista celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza ANOFM este încheiată cu salarii de 7 mii lei, ce sunt oferite pentru funcții sau specialități precum coordonator de proiecte, contabili, inginer tehnolog, șef serviciu resurse umane, specialist achiziții publice, electrician secție, bucătar etc

Menționăm că informația este actualizată la situația din 7 noiembrie. ANOFM menționează că doritorii sunt îndemnați să aplice CV-ul pentru ofertele corespunzătoare din listă, accesând portalul www.angajat.md sau adresându-se la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.