Capacitatea laboratorul din Bălți este de 200 de teste. Oamenii sunt nevoiți să aștepte câteva zile pentru a fi testați la Covid

Laboratorul Centrului de Sănătate Publică din Bălți este nevoit să deservească mai multe raioane din nordul țării. Cu toate acestea instituția poate efectua, zilnic doar 200 de teste la COVID-19, număr prea mic, consideră administrația orașului. Potrivit lui Veaceslav Chișlari, și așa laboratorul din oraș cu greu face față cerințelor.

Recent în raionul Sîngerei au fost depistate focare de Covid la o fabrică de textile din Comuna Chișcăreni și Primăria Prepelița. Acestea au fost plasate în carantină, însă focarele ar putea fi greu de lichidat. Motivul ar fi numărul de teste insuficiente oferite de laboratorul ANSP. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Raional, Tudor Tutunaru raionului Sîngerei sunt oferite doar 10 teste pentru 24 de ore.

Anterior, și primarul de Bălți, Renato Usatîi s-a arătat indignat de faptul că pe zi locuitorilor din Bălți le sunt oferite doar 10 teste. Astfel oamenii trebuie să aștepte câte o săptâmână, pentru a fi testați. Acesta  cere implicarea laboratoarelor private în procesul de testare.

Pentru că laboratorul din Bălți este suprasolicitat, se implică în procesul de testare laboratorul din capitală și unele private, susține ministerul sănătății.

Începând cu data de 26 februarie și până la 18 iunie, în Republica Moldova au fost efectuate 79777 de teste. Potrivit ministerului sănătății, țara noastră mai dispune de peste 40 de mii de teste.

Centrul de Sănătate Publică din Bălțilaboratorul din BălțitesteVeaceslav Chișlari