Candu și Sîrbu au fost luați la rost de Bolocan

Realizatorul emisiunii „Lumina”, Andrei Bolocan, acuză pe cei de la guvernare că au uitat de cei 850 de mii de oameni care au semnat pentru votul uninominal. Mai mult, el spune că PD-ul consideră compromisul cu PSRM mai presus decât dorința semnatarilor. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor cu privire sistemul de vot mixt, care au loc la Parlament, scrie unimedia.info.

 „Noi oleacă am uitat de 850 de mii de oameni care a semnat în favoarea votului uninominal. Oamenii aceștia au fost ademeniți cu o singură „cotletă”, dacă îmi permiteți, revocarea deputatului. Pe 6 martie, domnul Plahotniuc a ieșit la conferința de presă și a zis că putem revoca deputatul. Și eu am zis, băi, aproape is fermecat, aproape sunt gata să susțin această inițiativă. Când acolo, e mai presus consensul larg decât presupușii cei 850 de mii. Domnule Candu ai spus că nu e bine să vorbim despre cei care nu sunt aici. Anume Domnul Plahotniuc, Natalia Gordienco, Zinaida Julea m-a făcut pe mine să cred că pot să am încredere în modificarea sistemului electoral. Și acum pe ultima sută de metri, opana…s-a tras o țeapă”, a declarat Bolocan.

Pe final, Andrei Bolocan i-a îndemnat pe cei prezenți să vină la spectacolul său de Stund Up.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu i-a mulțumit lui Andrei Bolocan că a venit să caute „Lumina” și în Parlamentul Republicii Moldova. Candu i-a cerut lui Bolocan să îi respecte pe cei prezenți, deaorece opiniile sunt diverse și contradictorii

  „Mă bucur că ați venit să căutați lumina în Parlament, mai ales la această masă și în această sală, deoarece sunt aici minți luminate, care cu siguranță o să reușească să vă lumineze și pe dumneavoastră”, a conchis Candu.