Un automobil de model Range Rover, fabricat în 2014, evaluat la aproape jumătate de milion de lei, se numără printre bunurile sechestrate, pe parcursul unei săptămâni, de Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) a CNA, scrie anticoruptie.md.
În total, Agenţia a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 8 milioane de lei, în cadrul unor cauze penale pornite pe fapte de îmbogăţire ilicită, corupere pasivă şi abuz de serviciu.
Într-un comunicat al CNA se arată că, pe lângă automobilul indisponibilizat, au fost aplicate sechestre pe opt încăperi locative şi nelocative, în valoare de peste 7 milioane de lei, precum și pe trei terenuri agricole şi pentru construcţii, estimate la circa 600 de mii de lei.
Pe parcursul săptămânii trecute, Agenţia a finalizat trei delegaţii pe trei cauze penale în privinţa a opt subiecţi, a elaborat șase note analitice pe 24 de persoane, a întocmit cinci avize consultative privind evaluarea unor bunuri mobile şi imobile. În prezent, în procedura ARBI se află 89 de delegaţii pe 57 de cauze penale în privinţa a 239 de subiecţi.
Foto: anticoruptie.md.