Gest de solidaritate cu cadrele medicale care luptă împotriva noului coronavirus, în Bulgaria. Mii de bulgari au ieşit duminică seara la balcoane pentru a aplauda cadrele medicale aflate în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus, în semn de unitate şi solidaritate, informează luni Reuters.
Premierul Boiko Borisov a anunţat duminică faptul că toţi medicii implicaţi în tratarea pacienţilor cu coronavirus vor beneficia un bonus de 1.000 de leva (507 euro) pe lună.
Cazurile confirmate în Bulgaria au crescut de peste două ori în ultimele zile, ajungând la 52 – un copil de 9 ani din Marea Britanie fiind cel mai recent pacient confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Două persoane au murit în urma contractării infecţiei.
Ţara a declarat stare de urgenţă până pe 13 aprilie, a dispus închiderea şcolilor şi interzicerea adunărilor.
Mii de locuitori din capitala Sofia şi zeci de persoane din alte localităţi au ieşit duminică seară la balcoane, cu luminile de la telefoanele mobile aprinse, în semn de susţinere a medicilor, în urma unui apel pe reţelele de socializare.
„Am început cu toţii să batem din palme la ora 21.00”, a povestit la postul naţional de radio Irena Yankova, din oraşul nordic Plevna. „Vecinii noştri au procedat la fel. Şi vecinii de la blocul de lângă noi au început, de asemenea, să aplaude. Sentimentul este de nedescris!”, a spus ea.
Doi bărbaţi din Plevna s-au numărat printre primele patru cazuri de infectare cu coronavirus confirmate în Bulgaria.
„Susţinem medicii din prima linie şi pe toţi cei care sunt aproape de persoanele infectate”, a spus Yankova.
Autorităţile bulgare au declarat că sistemul sanitar rezistă, iar industria bulgară produce măşti şi costume de protecţie pentru medici.
Spitalele din Bulgaria se confruntă cu problema cronică a numărului insuficient de asistente, după ce numeroase cadre medicale au plecat în ţări occidentale, atrase de salariile mai mari. Autorităţile bulgare au început să angajeze voluntari pentru tratamentul pacienţilor, notează Reuters/
Sursa: stiripesurse.ro