Președinția a publicat un document cu bugetul instituției pentru anul 2020, care a fost rectificat pe 23 aprilie. Președinția va cheltui în anul curent 31,7 milioane de lei, cu trei milioane și jumătate de lei mai puțin decât era prevăzut la începutul anului. Modificările au fost făcute după ce Ministerul Finanțelor a rectificat bugetul de stat pentru 2020 din cauza problemelor provocate de pandemia de coronavirus. Instituțiile publice au fost obligate să renunțe la unele cheltuieli, care nu sunt de strictă necesitate.
Din bugetul Președinției au fost excluse 400 de mii de lei, care erau prevăzute pentru achitarea unor ajutoate bănești angajaților Președinției.
Pe de altă parte, a rămas neatinsă suma de 690 de mii de lei, destinată pentru achitarea unor indemnizații la încetarea contractului de muncă. Precizăm că, la sfârșit de mandat, președintele Igor Dodon urmează să beneficieze de o indemnizație unică de 39 de mii de lei. Și consilierii săi vor primi indemnizații când vor pleca din funcții.
Președinția a renunțat la o parte din cheltuielile destinate pentru reparații curente. Au rămas în buget 476 de mii de lei față de 1,4 milioane de lei cât era prevăzut anterior.
O sută de mii de lei s-au economisit pentru energia electrică, 80 de mii de lei pentru servicii informaționale, 50 de mii de lei pentru servicii de telecomunicații, iar 30 de mii de lei au fost tăiate de la servicii poștale.
Pentru procurarea mașinilor și utilajelor vor fi cheltuite 430 de mii de lei în loc de 597 de mii și s-a renunțat total la procurarea uneltelor și sculelor în valoare de 167 de mii de lei.
Totodată, cheltuielile indicate la categoria „servicii neatribuite altor aliniate” au fost reduse de la 2,2 milioane de lei la aproape 818 mii lei.
Este de menționat faptul că au rămas neatinse sumele planificate pentru deplasări de serviciu în afara țării și servicii de protocol, chiar dacă în ultima perioadă reprezentanții Președinției nu au fost în deplasări din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, iar mai multe evenimente planificate au fost anulate. Nici nu se cunoaște când vor fi ridicate restricțiile impuse pentru călătorii în alte state.
Suma pentru deplasări de serviciu a rămas de 1,8 milioane de lei, iar pentru protocol – 1,3 milioane de lei.