Peste 100 de preoți ai episcopiei de Bălți și Fălești se vor implica în combaterea tuberculozei prin informarea enoriașilor. Cu această ocazie fețele bisericești au fost adunate la Catedrala Constantin și Elena din Bălți. Ei au au fost rugați de reprezentanții asociațiilor obșteși și puterii locale, care au venit la întrunire, să-și aducă aportul în acest proces.
”Să vă mulțumesc pentru implicare, pe care o veți manifesta în acest mare proces de informare. Acesta vine drept urmare a semnării acordului cu primăria municipiului Bălți. Noi am beneficiat de acest program. Noi suntem parte la proiectul „Zero TB”, oraș curat fără tuberculoză. Scopul nostru este să avem o Moldovă cu oameni sănătoși, o Moldovă cu oameni credincioși și curați la suflet.”
Proiectul „Orașe cu Zero TB”, este o inițiativă de colaborare cu mai multe orașe din lume și este orientată spre reducerea mortalității cauzate de tuberculoză. Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, a garantat că biserica va face tot posibilul să tragă un semnal de alarmă societății.
”Iată în acești parametri se înscriu obligațiunile noastre de a bate clopotul în sensul figurat al cuvântului, pentru problema care ne bate la ușă. Zona Bălțiului din care parte facem noi a căzut în atenția preamărită a persoanelor din domeniul medicinei pe problema ce ține de o boală, numită tuberculoza. Avem datoria să nu fim indiferenți de această problemă care bate la ușă”.
Pe lângă municipiul Bălți, alte patru orașe europene vor beneficia de acest proiect. Până în prezent, în întreaga lume, la această inițiativă au aderat 12 orașe.
”Noi am venit astăzi, aici ca să rugăm preoții să atragă atenția unor probleme așa ca tuberculoza și infecția HIV|SIDA. Faptul cum se transmit aceste infecții, pentru aduce mesajul mai departe. Oamenii care trăiesc cu aceste infecții au nevoie de suport. Prin intermediul biserici poate fi oferit acest suport. Acestă inițiativă a luat naștere recent, în urma semnării de către conducerea mun.Bălți a declarației ,, Zero Tuberculoză”.
În Bălți, la fiecare 3 zile, o persoană se îmbolnăvește de tuberculoză. Asta pentru că societatea nu este suficient de informată despre această boală, susține șefa Serviciului Sănătate din Bălți, Feodora Radiucova.
”Noi astăzi am avut posibilitatea să aducem informație și pentru tot nosrdul Republicii Moldova. Prin intermediul biserici noi vom putea informa oamenii despre tuberculoză și HIV|SIDA. Noi optăm pentru o populație sănătoasă. Direcția sănătate a municipiului Bălți este pentru informarea cât mai actică a populație în acest sens. Noi suntem împotriva discriminării populației”.
Declarația „Alinierea cu Inițiativa Zero TB” a fost semnată de viceprimarul de Bălți, Igor Șeremet și Directorul Executiv al Parteneriatului Stop TB din Geneva, Lucica Ditiu, săptămâna trecută.