Bărbatul din Ialoveni dat dispărut acum 3 săptămâni, găsit mort într-un WC

Un bărbat care a fost dat dispărut a fost găsit de polițiști mort într-o toaletă. Este vorba de un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Văratic. În aprilie, acesta a mers la un vecin, unde au consumat băuturi alcoolice. Între aceștia s-a iscat o ceartă, i-ar suspectul l-ar fi omorât. Grozăvia ar fi avut loc pe data de 21 aprilie.

Fiind examinat de medicul legist, din cauza stării avansate de putrefacție, nu a fost posibil de stabilit modalitatea prin care acesta ar fi fost omorât, însă urmează a fi dispusă expertiza medico-legală care va stabili cauza decesului.

Pe cazul dat a fost inițiată cauză penală conform art.145 al.1 iar bărbatul de 55 ani, bănuit în săvârșirea omorului a fost reținut pentru 72 ore.

Amintim, că la 24 aprilie 2020 poliția din Ialoveni a fost sesizată de o locuitoare a s. Văratic r. Ialoveni pe faptul dispariției fiului său de 42 ani, care în dimineața zilei de 21 aprilie ar fi plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Sursa: unimedia.info

bărbatIaloveniomorWC