Unele bănci din Turcia au început să perceapă un comision la retragerea de valută în numerar, au anunţat joi bancherii, după deprecierea record a lirei turceşti săptămâna trecută, transmite Reuters.
Luna aceasta, Banca Centrală a Turciei (CBRT) a clasificat astfel de retrageri ca fiind unele din tranzacţiile care pot fi taxate de bănci.
Turcii au început să cumpere valute importante după criza valutară din 2018.
În condiţiile în care în ultimele săptămâni lira s-a depreciat din nou, nivelul sumelor în valută deţinute de cetăţenii turci a urcat la 213 miliarde de dolari, la finalul lunii iulie, sporind temerile că băncile s-ar putea confrunta cu deficit de valută, scrie Agerpres.
Unele bănci au început să perceapă un comision la retragerea de valută în numerar, altele încă lucrează la strategia lor, susţin bancherii. „A început gradual în sectorul bancar”, toate băncile vor urma probabil această tendinţă, a declarat un bancher.
În luna mai, Turcia a majorat de la 0,2% la 1% taxa percepută la achiziţionarea de valută. Taxa nu se aplică pe piaţa interbancară, la operaţiunile de creditare, la achiziţiile de valută ale Ministerului de Finanţe din Turcia şi exportatorilor.
O taxă de 0,1% a fost pentru prima dată aplicată în mai 2019 şi apoi a fost majorată la 0,2% deoarece autorităţile încearcă să descurajeze aşa numita tendinţă de dolarizare – achiziţionarea de dolari şi alte valute solide de către cetăţenii turci.
Această majorare a taxei este cea mai recentă încercare a autorităţilor de la Ankara de a stabiliza lira turcească, care anul acesta s-a depreciat cu 13%.
Sursa: stirileprotv.ro