Au dansat, au servit dulciuri și au primit cadouri. Astfel, mai mulți copii din Bălți din familii social vulnerabile au sărbătorit Balul Toamnei. Inițiativa vine din partea asociației obștești „Speranța”, în frunte cu Raisa Ceremuș, dar și a oamenilor cu inimă mare.
Evenimentul a adunat circa 150 de copii. Aceștia au fost însoțiți de mame, surori sau bunici. Cea mai mare familie, prezentă la eveniment, numără zece nepoți. Mai mult, bunicile spun că sunt în așteptarea și celui de-al unsprezecelea.
Copiii care au fost invitați, dar nu au putut fi prezenți la petrecere au primit cadourile chiar acasă. Raisa Ceremuș a menționat că astfel de acte de caritate vor avea loc periodic, în funcție de fondurile pe care le vor obține de la oamenii de bună credință.