Aviația americană a atacat ieri forțe pro-guvernamentale din Siria, sprijinite de Iran, care amenințau militarii SUA din sudul Siriei, transmite Reuters. Este a doua lovitură a Statelor Unite împotriva combatanților respectivi, după cea din 18 mai, reamintește agenția, transmite unimedia.info.
Departamentul american al apărării a încercat să nu se implice în războiul civil din Siria și să își direcționeze loviturile împotriva luptătorilor Statului Islamic din Siria și Irak. Cu toate acestea, în ultimele zile, Pentagonul a avertizat de mai multe ori forțele care se grupau în apropierea unei garnizoane a forțelor speciale ale SUA și a milițiilor sprijinite de acestea, la sud de orașul Tanf. Zona respectivă de atenuare a conflictului fusese convenită cu Rusia, aliata președintelui sirian Bashar al-Assad, care este sprijinit și de Iran și de miliții șiite.
„În ciuda avertismentelor anterioare, forțele pro-regim au intrat în zona convenită de atenuare a conflictului cu un tanc, artilerie, arme antiaeriene, vehicule tehnice înarmate și peste 60 de soldați”, a comunicat coaliția condusă de SUA. Aceeași sursă a precizat că Statele Unite au avertizat de mai multe ori înaintea atacului aerian, printr-o linie telefonică directă cu Rusia. Apoi, aviația americană a distrus două piese de artilerie, o armă antiaeriană și a avariat tancul.
„Coaliția nu dorește să lupte împotriva regimului sirian sau a forțelor pro-regim, dar este gata în continuare să se apere dacă forțele pro-regim refuză să evacueze zona de atenuare a conflictului.. Coaliția face apel la toate părțile din sudul Siriei să își concentreze eforturile asupra înfrângerii ISIS (Statul Islamic — n. red.), care este inamicul nostru comun și cea mai mare amenințare la adresa păcii și securității în regiune și în lume”, se arată în comunicatul citat.