Acordarea cetăţeniei prin investiţii nu este o practică compatibilă cu regimul liberalizat de vize oferit de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova.
Declaraţia a fost făcută de directorul general adjunct pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă din partea EU, Luc Pierre Devigne, aflat în vizită la Chişinău, transmite Infotag.
Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, organizate după reuniunea Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, oficialul european s-a referit la programul cetăţeniei prin investiţii, implementat de Republica Moldova, care presupune acordarea cetăţeniei în condiţii de anonimitate.
Luc Pierre Devigne a menţionat că „nu vede acest lucru ca fiind compatibil cu un regim liberalizat de vize serios şi sigur”.
„Aceasta este o problemă de securitate. Se pune sub semnul întrebării: cum poate Uniunea Europeană să accepte un regim liberalizat de vize de la o ţară care nici nu ştie ce oameni i-au devenit cetăţeni şi pe care motive au devenit aceştia cetăţeni?”, a declarat Luc Devigne.
Oficialul a amintit că „asocierea cu UE nu este doar o formă profundă de integrare economică şi politică”, ci înseamnă respectarea „principiilor, valorilor, drepturilor omului şi statului de drept”.
„Din acest motiv, UE aşteaptă în continuare de la guvernanţi să fie intensificată lupta contra corupţiei, depolitizate instituţiile de stat, îmbunătăţit climatul de afaceri, dar şi să fie asigurat statul de drept, problemă care ridică cele mai multe semne de întrebare”, a menţionat oficialul european.
El a explicat că Bruxelles aşteaptă acţiuni concrete.
„UE a sprijinit întotdeauna serios Moldova. Pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, Moldova a fost unul dintre primii beneficiari ai ajutorului european pentru populaţie.
Dar buna guvernare nu poate fi înlocuită. Însă, sprijinul nostru s-a bazat întotdeauna pe condiţii stricte, inclusiv pe principiul statului de drept şi al bunei guvernări. Respectiv, autorităţile trebuie să ia măsuri concrete”, a spus Luc Devigne.
Sursa: infotag.md