Avem prognozate anti-recorduri. Pot fi 500-600 de cazuri zilnic, susține Ion Chicu

În această săptămână urmează să fie înregistrate anti-recorduri în ceea ce privește numărul infecțiilor cu coronavirus, în Republica Moldova. Este declarația prim-ministrului Ion Chicu. Potrivit oficialului, specialiștii de la Ministerul Sănătății prognozează circa 500-600 de cazuri noi zilnic.

„Nu mai avem resurse, nu mai avem rezerve, nu putem bloca economia. În aceste condiții trebuie să ne adaptăm regulilor sanitare bine definite. Responsabilitatea este a statului, dar și a fiecărui cetățean în parte. Am discutat, ieri și alaltăieri, cu specialiștii de la Ministerul Sănătății despre prognozele lor, despre evoluția situației. Din păcate, în această  săptămână, este aproape sigur, vom avea iarăși reînnoirea acestor antirecorduri. Specialiștii vin cu cifre: 500-600 de cazuri pe zi pot fi”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.

Totodată, Chicu a afirmat că, Republica Moldova a intrat în al doilea val al epidemiei. Pentru a face față noilor infectări, urmează  să fie desfășurate încă circa două mii de paturi în instituțiile spitalicești, a anunțat oficialul.

Menționăm că, în total, în Republica Moldova, 11.459 de persoane au fost infectate cu coronavirus.

Sursa: agora.md

anti-recorduricazuri noicoronavirusIon Chicuprognozarezilnic