Întâi septembrie este una dintre cele mai emoţionante zile din viaţa noastră. Această zi este de neuitat, în comparaţie cu alte evenimete din copilărie. Îmi amintesc, cum în grabă ne pregăteam de această sărbătoare, felicitările primite din partea rudelor, emoţii, micul dejun mâncat la repezeală, prima zi în clasa întâi, careul, prima învăţătoare şi prima lecţie despre Pace. Sunt aminitiri care trăiesc în fiecare dintre noi.
Cu ocazia începutului unui nou an de studii doresc să-i felicit pe toţi profesorii, elevii şi părinţii lor, în mod special pe micuţii care vor merge astăzi, în clasa întâi.
Şcoala este unul dintre cele mai importante elemente al societăţii iar profesia de dascăl merită să fie respectată.
Întradevăr, astăzi, este o zi plină de emoții, atunci când ar trebui să evităm discuţiile despre tot felul de probleme, însă nu mă părăseşte gândul că, în clasa întâi în anul 2016 vor merge cu 2000 de elevi mai puţin în comparaţie cu anul trecut. În prezent, pentru a pregăti un copil pentru noul an de studii este o adevărată provocare financiară pentru mulţi părinţi; copiii sunt nevoiţi astăzi, să se trezească cu noaptea în cap pentru a ajunge la careul solemn de la şcoala din satul vecin; elevii nu mai au parte la orele de chimie, fizică şi biologie de experimente în laborator, motivul fiind lipsa banilor, pentru a dota laboratoarele cu echipamentul necesar; copiii noștri sunt nevoiţi să învețe o istorie stranie a românilor, o disciplină care nu este studiată nici măcar în România; iarna, mulți copii vor învăța în clase reci …
Avem o mulțime de probleme de rezolvat în domeniul educației. Țară, care nu acordă atenția cuvenită educației, unei generații noi de cetățeni, nu are viitor.