Autoritățile pregătesc semnarea unui nou program cu FMI: „Sprijinul financiar se ridică la $550 milioane”

Au început negocierile unui nou program cu FMI. Premierul Ion Chicu a avut astăzi o întâlnire cu o echipă de experți, condusă de Ruben Atoyan, în cadrul cărora s-a discutat despre un sprijin financiar în valoare de 550 de milioane de dolari, relatează agora.md

„Sprijinul financiar din partea FMI este esențial pentru Republica Moldova a cărei economie, în mod clar, a fost afectată de pandemia de COVID-19. Suntem gata să discutăm și să îndeplinim cele câteva puncte importante prevăzute în acordul de finanțare și să continuăm colaborarea. Mai ales că ultimul program cu FMI a fost îndeplinit cu succes”, a declarat premierul Chicu.

Timp de două săptămâni misiunea FMI va purta discuții cu autoritățile de la Chișinău privind un nou program, care va fi implementat timp de trei ani.

Sprijinul financiar se ridică la 550 milioane de dolari. Cea mai mare parte din sumă va fi utilizată drept suport bugetar și o mică parte pentru completarea rezervelor valutare.

În cadrul întrunirii s-a discutat și despre instabilitatea politică din țară, care ar putea fi un obstacol în îndeplinirea angajamentelor cerute de FMI. Astfel, misiunea va implica în discuții și unele forțe politice din Parlament.

Memorandumul urmează a fi discutat în cadrul bordului FMI în luna septembrie curent.

Precizăm că Republica Moldova a primit un credit de urgență în sumă de 235 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional (FMI). Decizia a fost luată pe 17 aprilie, de Consiliul de directori al instituției, la cererea țării noastre, astfel încât să facă față impactului economic al pandemiei COVID-19.

Ultimul program al R. Moldova cu FMI a fost încheiat pe data de 20 martie.

Sursa: agora.md

FMIIon Chicusprijinul financiar