Atenție șoferi! Începând de astăzi este demarată acțiunea ”Tulburel”

Timp de o lună, IGP va intensifica activitățile de prevenire și descurajarea a cetățenilor cu privire la consumul de alcool. 
Începând de astăzi este demarată acțiunea ”Tulburel”. Timp de o lună, IGP va intensifica activitățile de prevenire și descurajarea a cetățenilor cu privire la consumul de alcool.
În contextul dat oamenii legii mizează și pe implicarea cetățenilor:
– dacă ai consumat alcool nu urca la volanul mașinii;
– nu îți încredința automobilul unui șofer băut;
– dacă ai văzut grupuri unde se consumă alcool și sunt persoane violente, implică-te, apelați la 112 pentru a ne informa, ca să putem interveni și preveni unele situații grave;

Conform rapoartelor antalitice de care dinspune IGP, există tendința de crește a consumului de alcool și, respectiv, a infracțiunilor comise de persoane în stare de ebrietate, perioadă în care cetățenii culeg și fermentează strugurii.

Menționăm faptul că spre deosebire de tutun, alcoolul îi face să sufere și pe cei care nu au consumat, iar în unele situații în care ajung victime sunt persoane care nici măcar nu au interacționat vreodată cu cei în stare de ebrietate, prin urmare familii întregi rămân cu răni și suferințe.

acțiunea ”Tulburel”stop alcool