Atac cibernetic asupra unei instituții publice din Republica Moldova. Hacker-ul, anunțat în căutare internațională

Un atac cibernetic asupra unei instituții publice a fost contracarat, anunță SIS într-un comunicat de presă. Instituția declară că în comun cu Procuratura municipiului Chișinău a oprit activitatea unui hacker „specializat în criminalitate informatică pentru profit”, transmite agora.md.

Tânărul de 29 de ani, prin metoda brute-force, ar fi încercat să se autorizeze ilegal pe sistemele informaționale guvernamentale.

În procesul documentării, realizate în cadrul urmăririi penale, au fost efectuate percheziții în locațiile de acțiune ale tânărului, fiind ridicate servere, storage box-uri și echipamente secundare pentru asigurarea funcționalității neîntrerupte ale acestora, precum și trei calculatoare staționare.

Nefiind reținut, tânărul a părăsit Republica Moldova, traversând teritoriul necontrolat de către autoritățile constituționale.

Acum, acesta este anunțat în căutare internațională pentru stabilirea locului aflării exacte și extrădării în Republica Moldova.Pentru această infracțiune, legea prevede sancțiuni de la trei la șapte ani de închisoare.

Foto: agora.md.

anunțat în căutare internaționalăAtac cibernetic asupra unei instituții publice din Republica Moldova. Hacker-ul