Artur Reșetnicov, declarație din izolatorul CNA: „Dosarul este fabricat și fals, exclusiv politic”

Fostul deputat comunist, Artur Reșetnicov, aflat în arest preventiv în izolatorul CNA, pentru 30 de zile, fiind bănuit de îmbogățire ilicită, continuă să declare că este victima unui dosar „fabricat la comandă politică”. Reșetnicov insistă că nu poate fi vorba despre îmbogățire ilicită, în condițiile în care familia sa ar avea venituri mai multe decât cheltuieli fapt demonstrat prin documente oficiale, informează tv8.md. 

Ex – deputatul susține că a fost supus unei justiții televizate. „Dosarul este fabricat și fals…este exclusiv politic, organizat și coordonat de actuala guvernare”, a scris Artur Reșettnicov, în declarația pe patru pagini scrise de mână, publicată pe pagina sa de Facebook.

Reșetnicov consideră că reținerea sa urmărește scopul de a-l pedepsi pentru deciziile luate în perioada în care a fost judecător la Curtea Constituțională. Totodată, fostul deputat se plânge că în urma perchezițiilor, au fost ridicați toți banii familiei, „lăsând-o fără surse de existență”.

„Urmărirea penală în privința mea este un fals în acte publice”, mai subliniază Artur Reșetnicov. 

Procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) în comun cu ofițerii Serviciul de Informații și Securitate și ai Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, au descins în dimineața zilei de 2 februarie cu percheziții la domiciliul a 13 foști deputați, învinuiți de îmbogățire ilicită.

Cinci ex-deputați au fost reținuți – Artur Reșetnicov, Anatolie Zagorodnîi, Vladimir Vitiuc și Violeta Ivanov și fostul democrat Sergiu Sîrbu, și el bănuit de îmbogățire ilicită.

5 ex-deputațiArtur Reșetnicovbănuiți de îmbogățire ilicitădeclarație din izolatorul CNAdosarul este fabricat și politicVioleta IvanovVladimir Vitiuc
Comments (0)
Add Comment