Specialiștii Centrelor de Sănătate Publică teritoriale au efectuat, în perioada de 4-17 decembrie, în jur de 399 de controale la persoane fizice și juridice pasibile controlului de stat în domeniul sănătății publice, pentru verificarea implementării corespunzătoare a măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19, se arată în comunicatul emis de ANSP.
În contextul dat potrivit datelor ANSP, au fost supuse verificărilor frizerii, farmacii, instituții medicale, de comerț, de producere, instituții de educație și învățământ și obiective care desfășoară alte activități. Ca rezultat, au fost stabilite neconformități la circa 72 dintre acestea, fiind emise în jur de 45 de prescripții sanitare și întocmite circa 39 de Procese-verbale cu privire la contravenție
Mai mult decât atât cele mai frecvente abateri constatate au fost: lipsa sau portul incorect al măștilor de protecție de către personal și vizitatori; neasigurarea angajaților cu echipament de protecție individuală; necompletarea registrului de monitorizare a stării de sănătate a angajaților; lipsa registrelor de igienizare a spațiilor sau necompletarea regulată al acestora; lipsa substanțelor biodistructive.
Menționăm că, în perioada de referință, specialiștii ANSP au efectuat controale împreună cu angajații Ministerului Afacerilor Interne la 37 de obiective, inclusiv circa 35 de unități de comercializare a produselor alimentare și nealimentare și două unități de alimentație publică.