ANSA pune la cheltuială grădințele din Bălți

Unii șefi de grădinițe din Bălți se arată revoltați de controalele efectuate acum o săptămână de reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în cantinele instituțiilor pe care le administrează. Mai exact, de termenii și recomandările prescrise în urma verificărilor. În opinia managerului grădiniței nr.35 aceste cerințe înaintate presupun cheltuieli neplanificate din bugetul auster al instituției de învățământ preșcolar. Nemulțumirile au fost expuse la conferința pedagogică desfășurată timp două zile în liceul Teoretic ,,Alexandr Pușkin”.

Noi am menționat faptul că în urma recomandărilor făcute de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor termenii prescriși de ei pentru redresarea situației sunt foarte scurți.  Cerințele înaintate de ei presupun cheltuieli suplimentare care nu sunt planificate în bugetul instituției. Vom fi nevoiți să apelăm la ajutorul Direcției Învățământ Tineret și Sport și primărie sau alocații suplimentare din bugetul de stat.”

Cât despre situația generală a cantinelor școlilor din Bălți, viceprimarul de Bălți, Lilia Sava a menționat, că acestea sunt renovate treptat. În prezent, elevii liceului „Lucian Blaga”, „Mihai Eminescu”, „Dimitrie Cantemir”, „Nicolai Gogol”, „George Coșbuc”, dispun de  blocuri alimentare moderne. Reparația tuturor cantinelor concomitent nu este posibilă din cauza bugetului mic per instituție, determinat de Ministerul Finanțelor și a Educației, în funcție de numărul de elevi. Prin urmare, managerii sunt în căutare de proiecte și granturi la care contribuie și primăria de Bălți.