ANIHILITATĂ O REȚEA DE DROGURI DIN NORDUL ȚĂRII

Au fost reținute 3 persoane în vârstă de 30, 33 și 52 ani în urma unor percheziții.

La domiciliile bănuiților din Bălți și raionul Sîngerei oamenii legii au depistat și ridicat aproximativ 3,5 kg masă vegetală asemănătoare cu marijuana, două aparate improvizate de mărunțire și presare a masei vegetale, plante verzi asemănătoare cu marijuana, 500 g de hașiș, 200 g droguri sintetice de tip sare, 12 000 lei precum și mai multe telefoane mobile.

Dacă drogurile ajungeau pe piața neagră, suspecții urmau să obțină un profit de circa 785.000 de lei, dat fiind faptul că, un gram de marijuana este comercializat la prețul de 200 de lei, iar un gram de hașiș 170 de lei.

Dacă suspecții vor fi găsiți vinovați, conform legislației în vigoare aceștea riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație ilegală a drogurilor.

 

ANIHILITATĂ O REȚEA DE DROGURI DIN NORDUL ȚĂRII