Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, afirmă că partidul a luat act de decizia Curții Constituționale care a constatat astăzi întrunirea circumstanțelor de dizolvare a Paramentului. Năstase a scris pe pagina sa de Facebook că partidul pe care-l conduce „va continua să lupte pentru un parlament curat și va face toate demersurile necesare pentru ca viitorul parlament să fie unul fără corupți și care să răspundă doar intereselor cetățenilor şi ţării”, scrie deshide.md.
„Suntem conștienți că actualul parlament este emanația unui sistem electoral mixt convenit de Plahotniuc și Dodon, ca proiect comun al celui mai criminal regim din istoria recentă a Republicii Moldova, care a substituit statul de drept și a uzurpat puterea în stat. Am militat și milităm pentru alegeri anticipate libere şi corecte, organizate de un guvern responsabil ca un deznodământ firesc pentru situația politică actuală. Abordarea noastră este bazată pe responsabilitate, legalitate şi constituționalitate şi condamnarea abordărilor populiste și exclusiviste, precum şi a demersurilor iresponsabile ale unor politicieni de a-şi realiza cu orice preț obiectivele lor partinice şi personale, indiferent de consecințele și efectele economice și sociale dezastruoase pentru marea majoritate a populației, politicieni care nu doar că nu oferă nicio garanție că următoarea componență a parlamentului va fi lipsită de partide și persoane certate cu legea, ci dimpotrivă, încurajează divizarea societății în general şi a forțelor democratice, în special”, a declarat Năstase.
Vom continua să luptăm pentru un parlament curat și vom face toate demersurile necesare pentru ca viitorul parlament să fie unul fără corupți și care să răspundă doar intereselor cetățenilor şi ţării.
Năstase subliniază că Platforma DA declară că este pregătită pentru alegeri parlamentare anticipate și abordează acest proces cu maximă responsabilitate.
„Prioritatea noastră supremă rămâne furnizarea atât la nivel central, cât și local, a soluțiilor bune și eficiente la cele mai stringente probleme cu care se confruntă populația țării și realizarea tuturor proiectelor pentru care au fost mandatați consilierii, primarii și deputații Platformei Demnitate și Adevăr”, a mai spus Năstase.
Foto: deschide.md.