Garda Financiară italiană a arestat 13 persoane, printre care directorii subsidiarelor italiene ale grupurilor Alstom şi Siemens, în cadrul unei anchete de corupție, legată de atribuirea contractelor de la metroul din Milano.
Procurorii italieni suspectează o mită de 125.000 de euro. O parte din sume ar fi fost deja plătite, din octombrie 2018 până în iulie 2019, pentru aranjarea a opt licitații în valoare de 150 de milioane de euro.
Au fost arestați, totodată, angajați ai companiei municipale de transport din Milano și directorii mai multor firme italiene ce furnizau servicii pentru metrou.
Atât Alstom cât și Siemens au transmis că vor coopera cu autoritățile în cadrul anchetei în desfășurare, în condițiile în care nu tolerează corupția sau orice fel de acțiuni care influențează competitivitatea.
Anul trecut, cele două companii europene au dorit o fuziune, care ar fi dat naştere unui gigant european în domeniul transportului feroviar, prezent în 60 de ţări şi cu o cifră de afaceri anuală de 15,6 miliarde euro.
Însă, aceasta a fost refuzată de Comisia Europeană, care a considerat că fuziunea ar avea consecinţe negative asupra concurenței de pe piaţa feroviară a Uniunii Europene.
Sursa: digi24.ro