Amenzile vor putea fi plătite direct la polițiști

Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne ce prevede simplificarea formularului de încasare a amenzii la locul constatării contravenției va fi publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit ordinului, chitanța simplificată va fi inclusă în Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special şi va conţine serie şi număr, scrie Diez.md.

Evidența acestor chitanțe se va face în conformitate cu Instrucțiunea privind eliberarea, păstrarea și utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special.

Totodată, activitatea de încasare a amenzilor la locul constatării contravenției va fi inclusă în lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor bănești în numerar fără aplicarea mașinilor de casă și control.

În chitanţele noi, agenţii de circulaţie vor indica data, luna, anul şi locul comiterii contravenţiei şi numele persoanei sancţionate.

Documentul va fi semnat de ambele părţi, iar un exemplar va fi înmânat contravenientului.

Conform Codului contravențional, persoanele care recunosc vinovăția de săvârșire a contravenției, pot plăti penalitatea pe loc.

процедура взыскания штрафа