Pasagerii care vor urca sau coborî din mersul vehiculului, vor călători pe scările sau acoperișul vagoanelor de tren sau vor arunca deșeuri pe geamul unității de transport ar putea fi sancționați . O decizie în acest sens a fost avizată, miercuri 25 mai, de către membrii Executivului, scrie realitatea.md.
Proiectul de Lege prevede și sancționarea pasagerilor care vor opri trenul neautorizat și fără motive intemeiate sau vor călători într-un tren marfar.
Avizul aprobat de către Guvern urmează a fi prezentat Parlamentului.
Proiectul de Lege cu privire la modificarea și completarea Codului Contravențional a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către un grup de deputați la data de 10 martie 2016.
Potrivit acestui proiect de Lege, amenzi ar putea primi și șoferii care aruncă mucuri de țigară pe geamul mașinii.
Aceștia ar putea fi pedepsiți cu o amendă de la 600 la 1000 de lei, sau cu muncă în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.