Alexei Tulbure: În Moldova poți deschide o afacere, doar cu o condiție

În Republica Moldova este aproape imposibil să-ți deschizi o afacere.Este părerea analistului politic Alexei Tulbure. În cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune BTV, el a declarat că economia în Moldova, este un domeniu închis, controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc și apropiații săi.

Alexei Tulbure, analist politic: „Orice business mare, orice businesmani, care vin de undeva, primul lucru care trebuie să-l facă, este să-i pupe papucii lui Plahotniuc. La noi acesta este nivelul de deschidere a economiei. La noi economia este închisă, e un fel de feudalism. Toate ramurile de activitate economică sunt controlate de oamenii lui Plahotniuc, de dânsul: importul, exportul, producerea, energia, toată e în mâinile lor.„

Potrivit analistului, cazul companiei române Dedeman, care a luat decizia de a-și retrage definitiv proiectul de 20 de milioane de euro, pe care intenționa să-l lanseze în Republica Moldova, vine să ne demonstreze încă o dată, situația dramatică a economiei naționale.

„Cu Dedemanul este mai interesant. Ei probabil au avut acceptul  lui Plahotniuc, dar probabil s-au confruntat cu mașinăria banditească, coruptă din primărie. În cadrul consiliului municipal sunt oameni care sunt proprietarii altei rețele similare.

Noi avem o situație când o rețea moldovenească controlată de politicieni locali din consiliul municipal, au ucis o investiție venită din statul vecin de câteva milioane de euro.”

Cele 20 de milioane de euro, erau planificați pentru deschiderea în Chișinău a două magazine, specializate în vânzarea materialelor de construcție și amenajare interioară. Acest fapt, putea genera 400 de noi locuri de muncă. Însă, în decembrie 2016, după multiple amânări, proiectul a fost transmis către Consiliul Municipal Chișinău pentru a fi aprobat definitiv, dar a rămas blocat.

Potrivit administraţiei instituţiei, decizia a fost determinată de birocraţia excesivă şi de tărăgănarea votării proiectului în cadrul Consiliului Municipal Chişinău.