Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, anunță că companiile petroliere din R.Moldova continuă politica de șantaj prin crearea unui deficit artificial al combustibilului, iar autoritățile nu întreprind nicio acțiune concretă pentru combate aceste acțiuni, scrie deschide.md.
„Cu 4 procente s-au diminuat cotațiile Plats pentru benzina și motorina. În conformitate cu metodologia existentă azi carburanțele la pompa ar trebui să fie mai ieftine cu 60-70 bani. În schimb, petroliștii mari continuă politica de șantaj prin crearea unui deficit artificial al combustibilului, pe fundalul impotenței ANRE și Consiliului Concurenței. Iar Parlamentul, în loc să facă o analiză mai profundă a situației și să aibă o poziție mai dură față de un acord de cartel evident, parțial acceptă șantajul companiilor petroliere”, a scris politicianul.
Mai mult, Slusari susține că una din companiile petroliere mari a recunoscut participarea în acordul de cartel în perioada 2019-2021: „Este un exemplu elocvent cum cedează monopoliștii, când organele abilitate își manifestă tranșant curaj, verticalitatea și profesionalism. Sper că Consiliul Concurenței va merge pănă la capat”.
Foto: deschide.md.