O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, transmite Știri.md.
Cererea pentru prestarea serviciului de eliberare a buletinului de identitate a cetățeanului Republicii Moldova, cu vârsta de peste 18 ani, depusă în perioada de o lună până la desfășurarea scrutinului (ziua alegerilor) se va examina într-un termen rezonabil, dar nu mai târziu de 2 zile până la data desfășurării scrutinului, indiferent de termenul de prestare solicitat și fără achitarea diferenței de tarif pentru urgența eliberării actului de identitate.
La fel, în 2 zile premergătoare desfășurării scrutinului, precum și în data alegerilor, cetățeanul care nu va deține acte de identitate valabile pentru exercitarea votului va putea solicita eliberarea buletinului de identitate provizoriu.
Potrivit Lilianei Iaconi, secretar general al Guvernului, proiectul este elaborat în scopul asigurării cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot cu acte de identitate pentru participarea la alegeri.
Același mecanism a fost aplicat și până acum, doar că printr-un ordin intern al Agenției Servicii Publice.
Foto: Știri.md.