Jumătate din persoanele infectate cu coronavirus în raionul Soroca sunt lucrători medicali. Cel puțin așa susține ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, care a a publicat și o listă cu instituțiile medicale din Soroca în care sunt angajați medicali infectați cu COVID-19.
„În instituțiile medicale din Soroca au fost înregistrate 118 cazuri confirmate COVID-19 în rândul personalului medical din totalul de 236 cazuri pe tot raionul. 50%! Acesta este adevărul despre calea comunitară de infectare a personalului medical, echipament în cantități suficiente despre care ne tot trâmbițează autoritățile, algoritmele existente COVID/nonCOVID, așa zisa testare la timp, și multe alte povești”, susține Nemerenco.
Lista cu instituțiile medicale din Soroca în care ar exista lucrători medicali infectați cu COVID-19.
1. SAMU – 44 angajați (medici – 7, asistenți medicali – 7, felceri – 8, infirmiere – 8, șoferi – 11, statist -1, soră economă -1, coordonator transport – 1);
2. IMSP Spitalul Raional Soroca – 71 angajați:
-Secția terapie intensivă – 19 (medici – 4, asistenți medicali – 10, infirmiere – 4, soră gospodină – 1)
-Secția UPU – 9 (medici – 2, asistenți medicali – 3 , infirmiere – 4)
-Secția chirurgie – 13 (asistenți medicali – 6, infirmiere – 5, soră economă – 1, bufetieră – 1)
-Secția imagistică – 3 (medici -2, infirmiere – 1)
-Personal medical comun – 1
-Laborator – 1 (medic)
-Secția traumatologe – 6 (medici – 2, asistenți medicali – 4)
-Secția îngrijiri cornice – 1 (asistent medical)
-Secția boli interne – 7 (asistenți medicali – 5, infirmiere -1, bufetieră – 1)
-Centrul perinatal/ginecologie – 6 (medici – 4, bufetieră – 1, soră gospodină – 1)
-Secția specialiști de ambulator – 4 (medici -1, asistenți medicali -3)
3. Asistența medicală primară: Soroca – 2 (medici – 1, asistenți medicali – 1); Racovăț – 2 asistenți medicali. Din 6 decese, unul este medic.
Amintim că numărul lucrătorilor medicali din Republica Moldova infectați cu COVID-19 a ajuns la 644.
Sursa: știri.md