Agent economic despre amendă de 75 mii de lei pe timp de pandemie: „Statul își bate joc de mediul de afaceri”

Vitalie Răilean, proprietarul unui mic restaurant din Chișinău, a fost amendat de poliție cu 75 de mii de lei pentru că ar fi funcționat pe timp de pandemie. Bărbatul susține că a fost amendat abuziv, iar localul nu funcționa. Acesta a lansat un mesaj către conducerea de vârf a țării în care solicită angajaților statului să nu facă abuz de situația de urgență și să distrugă mediul de afaceri.

Vitalie Răilean a comunicat pentru portalul Anticorupție.md că după declararea stării de urgență și-a reprofilat afacerea pentru a supraviețui. „Nu am activat primele două săptămâni. Dar aveam nevoie de bani pentru achitarea arendei, salariilor, serviciilor comunale etc. Am văzut că unele restaurante au început să livreze mâncare la pachet și am început și noi. Clienții comandau mâncarea prin telefon sau internet, apoi veneau la noi sau o livram singuri la domiciliu. Localul era închis”, a precizat antreprenorul.

Potrivit proprietarului restaurantului, poliția a venit să verifice localul pe la ora 12.00. Tocmai atunci de la ei pleca un client care preluase comanda: „La intrarea în local era instalată o masă, de după care a fost transmis pachetul cu mâncare. Ei însă au scris altceva, că cineva ar fi fost deservit în local. Mi-au lăsat o citație ca să vin la Inspectoratul de Poliție. Eu le-am telefonat și le-am spus că am nevoie de timp ca să-mi găsesc un avocat. Apoi mi-au adus citație pentru a doua zi la ora 10.00. Am solicitat din nou puțin timp, pentru a pregăti înregistrările video care confirmau că localul nu funcționa. Deasemenea, urma să-l găsim și pe clientul căruia i-am livrat pachetul. Dar nu mi-au permis să-mi demonstrez nevinovăția. Până seara mi-au adus procesul verbal prin care am fost amendat cu 75 de mii de lei”.

Antreprenorul a contestat procesul verbal în instanță, Judecătoria Chișinău a admis plângerea, însă  Curtea de Apel Chișinău a luat o altă decizie, lăsând amenda în vigoare. „Instanța de fond a examinat timp de o oră probele aduse de noi pentru a lua o decizie. Iar cei trei judecători de la Curtea de Apel Chișinău au avut nevoie de doar 5 minute pentru a examina dosarul și a pronunța o altă decizie”, a adăugat bărbatul.

Vitalie Răilean a mai comunicat că același complet de judecată a pronunțat în aceași zi mai multe decizii privind aplicarea amenzilor pentru încălcarea restricțiilor impuse de regimul de urgență și aproape de fiecare dată amenzile au fost lăsate: „Ne-au grămădit într-o încăpere cel puțin vre-o 30 de contravenienți. Nu le-a fost frică că cineva putea fi infectat. După  ce s-a prezentat completul de judecată, am trecut cite unul la pupitru. Totul a decurs foarte repede. Pe holurile Curții de Apel se vehicula că nu avem nicio șansă, că autoritățile ar fi cerut instanței să lase toate amenzile pentru a suplini bugetul”.

Antreprenorul a adresat și un mesaj către autoritățile statului, în care cere ca să nu-și bată joc de agenții economici. „În aceste circumstanțe, agenții statului, polițiști și judecători, plătiți din impozitele noastre, în loc să susțină încrederea oamenilor în instituțiile statului, să inspire un sentiment de civism și de solidaritate, cum se procedează în alte state, au interpretat greșit apelul conducerii privind respectarea ordinii publice și au recurs la terorizarea agenților economici cu dosare inventate și fabricate, ca să aducă bani în bugetul statului. Mulți agenți economici se străduie din răsputeri, fără vre-un sprijin din partea statului, să-și plătească angajații, să mențină locurile de muncă, să activeze pet imp de pandemie în condițiile impuse. Însă astfel de activități din partea statului, lipsa unei justiții echitabile, lipsa de respect față de oameni, ne descurajează de a face ceva în țara noastră și ne determină de a închide afacerile și de a părăsi acest stat, unde legea nu există, unde nu există un bun simț din partea autorităților statului”, a scris Răilean în mesajul adresat conducerii statului.

Antreprenorul a mai lansat și un apel în adresa mediului de afaceri și a misiunilor diplomatice „să ia act de fărădelegile care zilnic otrăvesc societatea moldovenească și macină această țară”.

Amintim că presa a mai scris despre aplicarea amenzilor nejustificate pentru pretinsă învălcare a restricțiilor impuse de starea de urgență. Astfel, o pensionară a fost amendată cu 22500 de lei pentru că s-a dus la alimentară, iar o femeie, cu 16 mii de lei, pentru că citea o carte în parc.

Sursa: anticoruptie.md

agent economicamendăpandemia