Poșta Moldovei a difuzat o informație despre posibilitatea de a primi pensia și alte plăți sociale la domiciliu, anunță Sputnik.
Reprezentanții Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” au explicat procedura de livrare la domiciliu a pensiei și altor plăți și indemnizații de la stat.
Potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017, pensiile și alocațiile sociale de stat se distribuie la domiciliu persoanelor în vârstă și persoanelor cu dizabilități care, din cauza stării de sănătate, nu le pot primi de sine stătător la oficiile prestatorilor de servicii de plată desemnați, prin cerere, de către beneficiari.
Doar persoanelor din categoriile de mai sus le pot fi livrate la domiciliu pensiile și alte alocații sociale, a precizat Poșta Moldovei.
Pensiile pot fi achitate și pe carduri bancare, care sunt eliberate gratis în baza cererii la orice oficiu poștal sau prin intermediul lucrătorilor poștali.