ADIO, Lidia Bejenaru! Soţia maestrului Nicolae Botgros va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Solista Orchestrei Naţionale „Lăutarii”, Lidia Bejenaru, va fi condusă astăzi pe ultimul drum. Interpreta va fi înmormântată la Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chişinău. Marți seara, sicriul cu corpul neînsuflețit al Lidiei Bejenaru a fost depus la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla, transmite publika.md.

Rudele, prietenii, dar şi toţi cei care i-au admirat talentul, i-au adus un ultim omagiu.

„Mie îmi pare foarte rău. Eu simt un gol, şi o durere în suflet pentru că am pierdut o prietenă de o viaţă”.

„A dispărut o vedetă, a dispărut o interpretă de muzică populară românească veritabilă”.

„Îmi pare foarte rău. Eu vreau doar să-i zic, să stea acolo sus la îngeri. Dumnezeu să o ierte, lumină veşnică să aibă”.

„Fiecare om poate să spună că mama lui este cea mai bună, este cea mai frumoasă şi cea mai înţeleaptă. Exact aceleaşi cuvinte pot să le spun şi eu. Ea a fost pentru mine cea mai bună şi cea mai aproape fiinţă de pe faţa pământului. Dumnezeu să o ierte”, a spus Corneliu Botgros, fiul Lidiei Bejenaru.

Artista s-a stins din viaţă luni, 26 iulie, la vârsta de 68 de ani. Ea suferea de o boală incurabilă. Lidia Bejenaru fost solista Orchestrei Naţionale de muzică populară „Lăutarii” din 1978.

Foto: publika.md.

ADIOLidia Bejenaru! Soţia maestrului Nicolae Botgros va fi condusă astăzi pe ultimul drum