Aderarea la NATO: 30% dintre mоldoveni împotrivă

Dacă ar trebui să decidă în cadrul unui referendum privind aderarea la NATO, 30% dintre moldoveni ar vota împotrivă, 29% ar vota pentru, iar 29% nu ar merge la vot. Acesta este rezultatul unui sondaj de opinie, realizat de Magenta Consulting, la comanda Centrului de Informare și Documentare privind NATO în Moldova, transmite IPN, citat de Deschide.

La nivel de atitudine, 39% din respondenți spun că au o atitudine pozitivă sau foarte pozitivă față de NATO, iar 34% au una negativă sau foarte negativă. 34% cred că securitatea Moldovei beneficiază de pe urma cooperării cu NATO, iar 27% cred că această colaborare este o amenințare pentru securitatea țării. Doar 16% au spus că sunt informați despre proiectele NATO în Moldova, iar 50% doar au auzit.

Principalele motive invocate de cei care sunt împotriva aderării la NATO sunt convingerea că acest lucru va implica Moldova în războaie, că țara nu va mai fi independentă, ci va fi condusă din afară, dar și convingerea că Moldova trebuie să rămână neutră. Întrebați despre neutralitatea țării, 48% din respondenți au spus că acest statut contribuie la securitatea țării, iar 37% sunt de părere opusă.

Datele dezagregate după criterii demografice arată că bărbații, locuitorii capitalei și cei care nu privesc mass media rusă sunt categoriile care știu mai multe despre NATO și au o atitudine mai bună față de organizație.