Accident fatal la Fălești

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, originar din satul Călineşti, raionul Făleşti, a murit după ce maşina în care se deplasa a derapat de pe carosabil şi s-a răsturnat, informează Jurnal tv.

Totul s-a întâmplat noaptea trecută, în momentul în care băiatul şi trei amici de-ai săi se întorceau acasă, de la o petrecere. Se pare că şoferul avea viteză excesivă şi ar fi fost în stare de ebrietate.

Din cauza vitezei neadaptate condiţiilor rutiere şi fiind sub influenţa alcoolului a pierdut controlul asupra conducerii într-o curbă, a părăsit carosabilul şi s-a tamponat în doi piloni de pe partea stângă a drumului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Făleşti, Valentin Samson.

Potrivit poliţiei, pasagerul care a decedat se afla pe scaunul din faţă, lângă şofer. Conducătorul auto şi ceilalţi doi pasageri, care se aflau pe bancheta din spate, au scăpat cu răni uşoare. Oamenii legii au deschis un dosar penal.