În plină pandemie, ieri, 24 iunie, 70 de militari din cei 75 au defilat timp de câteva minute în Piața Roșie de la Moscova fără a purta măști de protecție, ca și restul militarilor, oficialilor, spectatorilor prezenți la paradă, relatează jurnal.md
Acum o săptămână 75 de militari din Compania Gărzii de Onoare au plecat la Moscova pentru parada militară care a avut loc ieri, 24 iunie.
La decizia șefului statului, Igor Dodon, 75 de soldați din RM au fost urcați într-un avion, iar pozele apărute în mediul online în care aceștia sunt băgați „ca șprotele într-o cutie” pe timp de pandemie, au fost criticate dur pe rețelele de socializare.
Ieri, 24 iunie în Piața Roșie de la Moscova, 70 de militari din cei 75 au mărșăliut timp de câteva minute. Pe toată durata paradei atât soldații din Republica Moldova cât și alți militari, oficiali de stat, oaspeți dar și spectatorii nu au purtat măști de protecție, mănuși iar despre păstrarea distanței sociale pe timp de pandemie, nici vorbă.
Solicitată de jurnal.md purtătoarea de cuvânt de la Ministerul Apărării, Ala Diaconu a declarat că la revenire în republică a celor 75 de militari, acești vor fi plasați în carantină strictă.
„La revenirea în țară militarii din Compania Gărzii de Onoare vor fi plasați în carantină strictă timp de 14 zile. În perioada aflării la Moscova, militarilor moldoveni le-au fost făcute patru teste și toate au fost cu rezultat negativ”, a menționat Diaconu.
Sursa: jurnal.md