33 de miliarde de euro va primi România de la UE pentru a depăși criza provocată de COVID

România va primi 33 de miliarde de euro din cei 750 de miliarde de euro prevăzuți în Planul de redresare propus miercuri de Comisia Europeană pentru combaterea pandemiei de COVID-19, potrivit europarlamentarului Siegfried Mureșan.

El a scris, pe Facebook că cele 33 de miliarde de euro pe care le va primi România vor fi, în mare parte, fonduri nerambursabile, dar și credite în condiții avantajoase, scrie Hotnews.ro.

„Vorbim de fonduri noi, în plus față de fondurile structurale și de coeziune pe care România oricum urmează să le primească în viitorul buget multianual al UE. Este un sprijin extrem de consistent care ne va ajuta să ne revenim mult mai ușor după criză. Sunt mulți bani cu care putem construi multe lucruri bune pentru oameni”, a anunțat Siegfried Mureșan.

La rândul său, comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean a precizat că România va primi, conform propunerii Comisiei Europene, numai prin fondul de redresare economică Next Generation EU, adoptat astăzi de Comisie, un total de 31,206 miliarde de euro. 19,62 de miliarde sunt sub formă de granturi și 11,58 de miliarde sub formă de împrumuturi, a precizat ea.

Potrivit Adinei Vălean, România este, ca total alocat, a șasea țară din Uniunea Europeană, după Italia (172), Spania (140), Polonia (64), Franța (39) și Grecia (32). Germania va primi 28 de miliarde, iar Ungaria 15 miliarde.

Comisia Europeană plănuiește să propună un fond de relansare de redresare de 750 de miliarde de euro pentru a face față crizei economice din UE provocată de către pandemia de coronavirus, a anunțat miercuri pe Twitter comisarul Afacerilor economice, Paolo Gentiloni.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut miercuri europenilor să ”lase deoparte prejudecătile” și să sprijine planul ei de recuperare de 750 de miliarde de euro, în timpul unui discurs adresat eurodeputaților, relatează AFP.

Sursa: cotidianul.md

coronaviruscrizăRomâniaUniunea Europeană