La 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri, în incinta Naționalului din Bălți cei poartă numele a fost organizat un spectacol dedicat scriitorului. Evenimentul solemn a avut loc într-un cerc restrâns de invitați. Directorul teatrului ne-a spus că evenimentul semnificativ, nu poate fi ignorat, deși e pandemie. Actorii au citit poeziile celebrului scriitor și au menționat contribuția lui pentru dezvoltarea literaturii moldovenești și românești.
La eveniment a participat și Consulul General al României la Bălți, care a rămas impresionat de prestația actorilor.
Actorii teatrului național spun că și-au pus inima și sufletul în acest spectacol, care simbolizează un pas în trecutul lui Vasile Alecsandri.
Vasile Alecsandri s-a născut la 21 iulie 1821 la Bacău. A fost poet, dramaturg, politician și diplomat român. Alecsandri a murit la vârsta de 69 de ani, pe 20 august 1890.