1,5 milioane de euro, obținuți în Germania din alocații și ajutoare ilegale. Trei români, implicați în escrocherie

Trei români din Bihor au pus la cale o înșelătorie în valoare de 1,5 milioane de euro în Germania. Bărbații fac parte dintr-o grupare care a falsificat acte pentru a obține ilegal alocații pentru copii și ajutoare pentru firmele aflate în dificultate. Doi dintre ei au fost arestați deja, iar al treilea tocmai a fost găsit în România. 

Casele care aparțin familiei de români certați cu legea în Germania ies în evidență în satul Cheriu, din județul Bihor. Gardurile au blazoane cu lei poleiți, iar construcțiile se numără printre cele mai impunătoare din sat. Nimeni nu știe cum au făcut banii, mai ales că pe vremuri, spun oamenii, locatarii lor erau printre cei mai săraci din comunitate., scrie digi24.ro.

„Patru au, patru case. Toate sunt așa mari. Nu știu de unde aveau atâția bani, nu pot să vă spun”, spune un localnic.

„Dețin vreo patru imobile, din actele ce rezultă de la noi. Sunt o familie de 7-8 persoane, probleme nu am avut cu ei, sunt cu plățile la zi. Îi cunosc mai puțin, că probabil nu stau prin comună, că-s plecați” spune Ioan Gligor, primarul comunei Oșorhei.

Trei dintre bărbații familiei erau de mulți ani plecați în Germania. Doi au fost arestați în decembrie anul trecut, în urma unei ample acțiuni a poliției germane, menite să destructureze rețeaua care solicita ilegal plata alocațiilor și a ajutoarelor pentru firmele aflate în dificultate. Al treilea a fost ridicat din România.

„Autoritățile germane au emis pe numele acestuia două mandate europene de arestare, fiind bănuit pe teritoriul Germaniei de comiterea infracțiunilor de fals, uz de fals, înșelăciune și evaziune fiscală, prin încasarea ilegală a unor drepturi care nu i se cuveneau”, a declarat comisar-șef Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

– Ce acte vi s-au cerut în anchetă?

– Autorizație de construcții de pe case și ce au. Astea s-au cerut, spune primarul Ioan Gligor. Probabil o să le verifice veniturile. Acuma nu ne face cinste o asemenea problemă, care apare la nivel internațional, adaugă el.

Conform presei germane, rețeaua a solicitat ilegal alocații pentru 102 copii, dar și peste 100 de ajutoare financiare pentru firmele aflate în dificultate din cauza pandemiei. Totul cu acte false, iar frauda este uriașă.

„Au falsificat pur si simplu acte pentru cererea de alocații. Frauda a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro. Aruncă o lumină foarte rea asupra celorlalți români locuiesc în Germania”, spune Iuliana Kiss, o româncă stabilită în Germania.

La acțiunea de destructurare a grupării, care a avut loc la finalul anului trecut, au participat peste 100 de polițiști germani, care au efectuat percheziții în șapte locații din Germania și Austria.

15 milioane de euroimplicați în escrocherieobținuți în Germania din alocații și ajutoare ilegale. Trei români