Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate de ANI: Încălcările depistate
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat patru controale, în perioada 20-24 decembrie. În două proceduri de control, privind o eventuală încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese, sunt vizați un șef adjunct de Direcție din cadrul Consiliului Raional Ungheni și un primar din raionul Cantemir.
Alte două proceduri de control, pentru eventuale încălcări ale regimului juridic al averii, au fost inițiate în privința unui primar din raionul Drochia și a unui funcționar public cu statut special din cadrul Serviciului Vamal, transmite Știri.md.
Totodată, a fost refuzată inițierea controlului în circa 18 cazuri din lipsa bănuielii rezonabile a unor încălcări, inclusiv zece pe avere, șase pe conflicte de interese și două pe incompatibilități de funcție.
În contextul dat inspectorii de integritate au emis circa 17 acte, inclusiv în șapte acte au fost depistate încălcări ale legislației.
Astfel printr-un act s-a constatat avere nejustificată în privința unui ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În alte șase acte de constatare s-au stabilit conflicte de interese admise de un director interimar al unei instituții publice a MEC, un ex-primar din suburbia municipiului Chișinău, un primar din raionul Criuleni, un primar din raionul Fălești, un consilier în Consiliul Grigorievca, raionul Căușeni, și un ex-primar din raionul Fălești.
Menționăm faptul că în perioada respectivă au fost întocmite două procese-verbale cu privire la contravenție: pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale de către un consilier al Consiliului Miciurin din raionul Drochia și pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către un primar din raionul Rezina.