Vicepreședintele Parlamentului și a Platformei DA, Alexandru Slusari, susține că alianța dintre PSRM și PDM nu va dura mult. Drept argumente acesta dă plecările din ultima perioadă din PDM, dar și observația sa și a altor colegi din PPDA, și anume că mai mulți deputați democrați nu doresc să voteze unele inițiative agreate în cadrul coaliției cu socialiștii.
„Văzând ce se întâmplă în plenul Parlamentul, nedorința votării unor proiecte și plecările din PD, eu și colegii mei am tras concluzia că n-a rămas mult pentru această guvernare. E o întrebare mai complicată – care ar fi următorul Guvern”, a declarat politicianul în cadrul emisiunii Cotidianul LIVE de vineri seara.
Potrivit lui, unii parlamentari din PD sunt șantajați, iar alții nu acceptă pro-rusismul lui Igor Dodon.
În aceste condiții, Slusari prevede demiterea actualului Guvern, condus de Ion Chicu.
Vrea un Guvern proeuropean cu un prim-ministru nepartinic
„Sunt multe întrebări. Avem nevoie de 51-52 de deputați care să voteze următorul Guvern. Avem experiențe Guvernului blocul ACUM de 5 ani, nu peste tot reușită. Platforma DA va fi foarte exigentă, va avea o abordare foarte responsabilă și mai multe întrebări. Nu va fi coaliție și guvernare de dragul guvernării. Ar fi în regulă, după căderea Guvernului lui Dodon, să formăm un Guvern proeuropean”, a spus acesta.
„Noi vom pune mai multe condiții. Nu cred că ajungem la partajarea funcțiilor. Cred că următorul guvern o să fie anti-criză. N-ar fi rău ca acest Guvern să fie condus de o persoană nepartinică, tehnocrată”, a mai spus Slusari.
„Să nu ne grăbim. Haideți să ne concentrăm pe demiterea acestui Guvern”, a adăugat el.
Amintim că ieri, 1 mai, al optulea deputat a părăsit fracțiunea PDM. Este vorba de Ruxanda Glavan, care s-a alătura echipei Pro Moldova, condusă de Andrian Candu.
Sursa: cotidianul.md
Comentariile sunt închise