Alegeri prezidențiale SUA. Observatorii OSCE critică „acuzaţiile nefondate” ale preşedintelui Trump privind fraudele

Observatorii internaţionali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au criticat aspru miercuri „acuzaţiile nefondate” ale preşedintelui Donald Trump privind fraude în alegerile prezidenţiale din SUA, subliniind că acestea „slăbesc încrederea publicului în instituţiile democratice”, relatează digi24.ro

„Nimeni – niciun politician, niciun ales – nu ar trebui să limiteze dreptul de vot al populaţiei”, a declarat parlamentarul german Michael Georg Link, coordonatorul observatorilor OSCE în Europa, responsabili cu monitorizarea acestui scrutin.

„După o campanie atât de tensionată, asigurarea faptului că fiecare vot este numărat este o obligaţie fundamentală pentru toate departamentele guvernului”, a adăugat el într-un comunicat citat de Agerpres.

Misiunea OSCE a concluzionat că „alegerile din 3 noiembrie au fost eficient şi bine gestionate, în pofida numeroaselor provocări cauzate de pandemia de COVID-19”.

„Campania electorală a fost caracterizată de diviziuni profunde care uneori au împiedicat dezbaterile politice şi au inclus acuzaţii nefondate de fraudă”, a adăugat sursa citată.

În timp ce rezultatele scădeau în noaptea de marţi spre miercuri, Donald Trump şi-a revendicat prematur „marea victorie” în alegerile prezidenţiale din SUA, acuzându-i pe democraţi că au încercat să-i fure victoria depunând voturi după închiderea scrutinului.

„Aceste declaraţii ale unui preşedinte care candidează pentru realegere subminează încrederea publicului în instituţiile statului şi au fost văzute de mulţi ca un risc crescut de violenţă politică după alegeri”, a adăugat organizaţia într-un raport preliminar.

Cu cei 57 de membri ai săi, între care Statele Unite, Rusia, Turcia şi toate ţările Europei, OSCE este unul dintre rarele forumuri de dialog între Occident şi fostele ţări sovietice. Pe lângă misiunile sale de monitorizare electorală, OSCE a avut o misiune în conflictul din Ucraina.

Sursa: digi24.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture