Afacerile de curierat au explodat în România, pe timpul pandemiei

Curierii au prins viteză în pandemie! Numărul comenzilor e tot mai mare iar vânzările firmelor s-au dublat sau chiar triplat. Marele profit vine de la restaurante care plătesc companiilor de curierat chiar şi 35 la sută din preţul unei comenzi. relatează observatornews.ro
Pandemia a transformat fiecare zi într-un Black Friday pentru firmele de curierat. O singură companie a ajuns la 100 de mii de comenzi pe zi, aşa că patronii au deschis un depozit nou şi au angajat sute de oameni. Valorea investiţiilor se ridică la aproape 2 milioane de euro în câteva luni.

Elena Andrei, reprezentant DPD: Am angajat oameni, masini noi, am relocat resurse. Avem undeva la peste 1.500 de angajati. Anul acesta inca peste 500 de oameni si pana la sfarsitului anului mai avem disponibile aproximativ 200-300 de locuri.

Investiţia a meritat. Cifra de afaceri a crescut cu peste 25%.

Livrările de mâncare, la mare preț

Şi firmele care se ocupă cu livrarea de mâncare o duc mult mai bine după închiderea restaurantelor.

Răzvan Preduchin, director comercial Foodpanda: Am angajat undeva la peste 3.000 de livratori.

Victor Răcariu, manager Glovo: Ajungem la un numar de 5.000 de curieri activi pe saptamana. Am deschis 22 de orase anul acesta. Probabil ca anul viitor vom ajunge la 65 de orase.

Şi în acest caz, extinderea s-a făcut prin investiţii masive, de aproximativ 3 milioane de euro. Dar şi banii rulaţi prin comenzi sunt pe măsură.

Victor Răcariu, manager Glovo: Ne asteptam pana la sfarsitul anului sa ajungem la o valoare tranzactionata de 150 milioane de euro.

Profitul principal vine din comisioanele percepute restaurantelor. Între 25 şi 35 la sută.

Ca să nu-şi închidă afacerile, patronii localurilor acceptă.

Adrian Negrescu, consultant economic: Aceste obiceiuri de consum vin sa schimbe economia, mai ales sectorul HoReCa.

Ioana Ilie – Dobre, director general Bringo: Comertul online a crescut in cateva luni cat era prognozat sa creasca in 5-10 ani.

Cât câștigă un curier

Şi cei care livrează au de câştigat, iar job-ul s-a tranformat dintr-unul part-time intr-unul full time.

Ghiurcă Aurel, livrator Food Panda: Si cu masina si cu bicicleta livrez. În zilele cand ma simt mai odihnit, iau bicicleta si livrez. Tragi ceva, mananci din mers, bei apa din mers ca sa castigi.

Alex s-a reorientat după ce şi-a pierdut locul de muncă de la un cazino.

Alex, livrator Glovo: În functie de cum muncesti, poti ajunge undeva la 3000 de lei, 3000 si un pic. Trebuie sa muncesti mult

Ce comandă oamenii online

Şi lista de cumpărături s-a schimbat în pandemie. Oamenii comandă de la leuştean şi ţelină, până la jucării sau cauciucuri.

Gabriel, livrator Bringo: Doresc fructe moi pentru gem. Tinem cont si de cerinte precum „imi doresc produse congelate care sa aiba gheata”.

Suma medie pe care românii o lasă la cumpărături online din supermarket este de aproximativ 200 de lei.

În acest moment sunt peste 2.200 de companii de curierat în toată ţara. Dacă în 2019 cifra de afaceri a fost în jur de cinci miliarde de lei, în acest an economiştii estimează că afacerile vor depăşi 7 miliarde de lei.

Sursa: observatornews.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture