La Teatrul Naţional din Bălţi s-a jucat un nou spectacol. Este vorba despre avanpremiera piesei „Rămășagul” de Vasile Alecsandri, care a adunat sute de spectatori. Aceștia s-au bucurat de o înterpretare plină de culoare, cu multă muzică şi dans.
Directorul teatrului, Anatol Răcilă spune că aceasta a fost dorința publicului, care în ulima perioadă solicită comedii, iar alegerea poate fi justificată, susține el.
Din distribuție fac parte actori profesioniști, care potrivit directorului, au reușit să pregătească spectacolul într-un timp record.
Rezultatul muncii a fost înalt apreciat, atât de spectatori, cât și de specialiști în domeniu.
Spectacolul va fi prezentat publicului larg în stagiunea următoare, care va lua start în luna octombrie.
Comentariile sunt închise