A opta minune a lumii ar putea fi redescoperită. Unde sunt ascunse terasele roz din Noua Zeelandă

Terasele alb-roz de pe malul lacului Rotomahana, din Noua Zeelandă, au dispărut acum 131 de ani în urma erupţiei unui vulcan, însă arheologii au descoperit că ele s-ar afla de fapt acoperite de mâl şi de cenuşă vulcanică, la o adâncime mică. Formaţiunea, care era o atracţie turistică la mijlocul anilor 1800, a fost supranumită a opta minune a lumii.

Terasele alb-roz de pe malul lacului Rotomahana, din Noua Zeelandă, ar putea fi redescoperite după 131 de ani de când au fost îngropate de o erupţie vulcanică, consideră cercetătorii citaţi de The Guardian. În anii 1800, această formaţiune atrăgea turiştii din toată lumea, însă a dispărut după erupţia vulcanului Tarawera, în 1886, scrie Gândul.

Acum, doi cercetători cred că au găsit locaţia exactă a acestor terase, care s-ar afla de fapt acoperite de 10-15 metri de mâl şi de cenuşă vulcanică, ceea ce ar permite excavarea lor.

„Terasele deveniseră cea mai mare atracţie turistică din emisfera sudică şi din Imperiul Britanic, iar o mulţime de turişti făceau călătoria periculoasă până la ele, din Marea Britanie, Europa şi America. Dar nu au fost ţinute sub supraveghere de autorităţile de atunci şi nu exista o locaţie exactă a lor”, spune Rex Bunn, unul dintre cercetători.

Cercetătorii consideră că terasele nu au fost distruse şi împinse pe fundul lacului, ci că se află pe malul acestuia, îngropate. Ei au folosit jurnalele de călătorie ale unui geolog german, Ferdinand von Hochstetter, care descriau locaţia exactă a teraselor înainte de erupţia vulcanului, pentru a stabili unde se află acestea.

După ce cei doi au publicat rezultatele studiului lor în Noua Zeelandă, au primit oferte pentru a studia locul mai departe şi de a forma o echipă care să exploreze locaţia. Ei consideră că terasele s-ar afla în condiţie relativ bună şi că ar putea fi restaurate după ce sunt scoase la suprafaţă.

Nu este prima oară când cercetătorii susţin că au găsit aceste terase. În 2011, folosind un submarin, o echipă de cercetători a susţinut că le-a găsit pe fundul lacului. Anul trecut, GNS Science din Noua Zeelandă a stabilit, după 5 ani de cercetări, că terasele au fost distruse de erupţie. Totuşi, cei doi cercetători consideră că aceste studii au avut la bază erori de cartografiere, neştiind unde să caute.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture