A fost tipărită o nouă ediție a Cărții Roșii
În prima ediție a cărții apărută în 1976 erau incluse aproximativ 50 de specii de plante și animale rare, pe cale de dispariție, scrie Realitatea.md. În cea de a doua ediție apărută în 2001 au fost incluse 126 de specii de plante şi 116 specii de animale.
Ediția a treia apărută în 2015 este una bilingvă, în română și engleză. Totodată, aceasta este bogată în ilustrații, care arată speciile de plante și animale rare. Editarea volumului a fost posibilă din sursele Fondului Ecologic.
Cartea Roșie a Republicii Moldova are scopul de a pune la dispoziția cercurilor ştiinţifice, factorilor decizionali de mediu, practicienilor şi a opiniei publice un document de bază pentru studierea profundă a biodiversităţii şi elaborarea acţiunilor în vederea restabilirii şi conservării ei.
Totodată, Cartea Roșie urmăreşte nu numai să caracterizeze și să prezinte starea ecologică actuală a speciilor de animale si plante vulnerabile, periclitate şi critic periclitate, dar propune şi acţiunile strict necesare pentru conservarea, reproducerea si valorificarea raţională a acestora.
La 8 mai este marcată Ziua Mondială a Cărții Roșii.
realitatea.md
Comentariile sunt închise