De ziua internațională a programatorilor, Universitatea de Stat „Alecc Russo” din Bălți, a fost gazda festivității cu același titlu dar și împlinirii unui an de la lansarea Asociației pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale.
Președintele asociației a afirmat că a fost un an complicat din cauza pandemiei globale, dar cu pași mici activitățile planificate se realizează.
La moment, mai multe companii de nivel local sau național sunt în căutarea resurselor umane specializate în domeniul IT. Studenții universității au posibilitatea să vadă pe viu activitatea unui programator într-o astfel de companie.
Pentru a stopa fluxul continu a ,,creierilor tinere’’ la etapa de idee se află un centru de competență pentru tinerii din băncile facultății.
Studenții facultății de informatică se arată mulțumiți de posibilitatea de dezvoltare în cadrul universitații.
În prezent, în Republica Moldova există circa 1500 de locuri de muncă pentru specialiștii IT, salariu lunar în sector fiind de circa 1500 de dolari SUA.
Comunitatea IT din nordul Moldovei la un an de activitate în formatul unei asociații
Comunitatea IT din nordul Moldovei la un an de activitate în formatul unei asociații
Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Freitag, 11. September 2020
Comentariile sunt închise