Dodon rămâne fără mașină de serviciu: Reguli de participare la alegeri

Igor Dodon a depus astăzi cererea de înregistrare a grupului de inițiativă în vederea colectării semnăturilor pentru participarea la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

Totuși, în afară de drepturi în postura de candidat și, în eventualitate, concurent, acesta va avea și anumite obligații, transmite Deschide.md.

Potrivit Codului Electoral, președintele R.Moldova nu este obligat să-și suspende activitatea în funcția deținută în cazul în care este înregistrat în calitate de concurent electoral – prevederile aplicate pentru miniștri, șefii instituțiilor de stat, președinți de raioane, primari sau pretori.

La fel, potrivit Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, acesta va beneficia și în continuare de protecție de stat, chiar dacă a decis să participe la un scrutin electoral.

Totuși, participarea în alegeri impune anumite reguli. Astfel, în cadrul vizitelor electorale, Dodon va fi nevoit să utilizeze mijlocul de transport personal, în cazul existenței acestuia, sau altul decât cel de serviciu.

În ce privește vizitele și întâlnirile cu scop electoral ale candidatului, toate cheltuielile urmează a fi efectuate din contul „Fond electoral”/„Destinat grupului de inițiativă” și trebuie reflectate în rapoartele financiare.

Referitor la paza de corp, colaboratorilor SPPS li se interzice să se implice în activitățile de agitație, în caz contrar acest lucru ar putea fi catalogat drept „utilizare a resurselor administrative”.

De precizat că prevederile sus-menționate au fost aplicate în anul 2019 și în privința actualului lider al PDM, Pavel Filip, care la acea etapă deținea funcția de prim-ministru.

Sursa Deschide.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture