Subiectul extinderii municipiului Bălți, cu includerea în componența acestuia a satelor din apropiere, va fi discutat la o întâlnire cu primarii localităților vizate. Întrevederea este planificată de viceprimarii din Bălți, la solicitarea lui Renato Usatîi. Edilul consideră că lărgirea teritoriului municipiului, prin includerea în componența acestuia a localităților din apropiere, va permite creșterea potențialului investițional și crearea de noi locuri de muncă.
Reieșind din experiența alipirii satului Răuțel, se cunoaște că și celelalte se pronunță pentru includerea lor în componența municipiului. Acestei idei se opun însă consiliile raionale. Prin urmare, Usatîi a cerut direcției juridice a Primăriei Bălți să examineze posibilitatea soluționării situației prin implicarea Parlamentului.
Totodată, ținând cont de perspectiva extinderii municipiului, edilul a dat indicații să fie făcute modificări la acordul încheiat cu grupul de companii germane, care urmează să inițieze planul de modernizare a infrastructurii de transport a municipiului Bălți.
Șeful administrației publice locale de la Bălți s-a arătat convins că locuitorii satelor vizate îi vor susține ideea. „Dacă este necesar, vom organiza întâlniri cu cetățenii. Sprijinul va fi de 100% “, a spus Renato Usatîi.
Usatîi pregătește extinderea municipiului Bălți: Astfel, vom crește potențialul investițional
Usatîi pregătește extinderea municipiului Bălți: Astfel, vom crește potențialul investițional
Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Mittwoch, 2. September 2020
Comentariile sunt închise