Navalnîi, urmărit îndeaproape de serviciile secrete înainte de presupusa otrăvire (presă)

Opozantul rus Alexei Navalnîi, care s-a îmbolnăvit grav joi după ce aliaţii săi cred că a fost otrăvit, a fost urmărit îndeaproape de serviciile secrete în zilele precedente, conform unui ziar tabloid rus, transmit duminică Reuters şi dpa.

Înainte de a se prăbuşi în avion în timpul unei călătorii în Siberia, Navalnîi a fost urmărit de ofiţeri FSB (serviciul secret al Federaţiei Ruse) îmbrăcaţi în civil, iar deplasările sale au fost monitorizate îndeaproape prin intermediul CCTV (televiziune cu circuit închis), conform relatării ziarului Moskovski Komsomoleţ.

Navalnîi, de mult timp oponent al preşedintelui Vladimir Putin şi militant contra corupţiei, a fost transportat sâmbătă în Germania cu o ambulanţă aeriană, pentru tratament.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi era în comă indusă când a fost evacuat din oraşul siberian Omsk, iar spitalul Charite din Berlin nu a făcut încă niciun anunţ despre starea lui.

Citând surse neidentificate din cadrul serviciilor de securitate, care au recunoscut că l-au urmărit pe Navalnîi, Moskovski Komsomoleţ a detaliat cronologia călătoriei politicianului înainte de a se îmbolnăvi, unde au stat el şi echipa sa, cu cine a vorbit şi chiar ce au mâncat în timpul călătoriei în Siberia.

Sursele respective, citate de ziar în articol, au declarat că supravegherea activităţilor lui Navalnîi nu a dezvăluit contacte suspecte care ar putea fi legate de boala sa.

Serviciile de securitate cred că, dacă Navalnîi a fost otrăvit, incidentul a avut loc fie în aeroport, fie în avion, a mai scris ziarul. Cu toate acestea, ele încă aşteaptă rezultatele testelor de laborator ale probelor prelevate de poliţie din toate locurile pe care Navalnîi şi echipa sa le-au vizitat în călătoria lor, inclusiv mostre de aer. Rezultatele iniţiale sunt aşteptate luni, urmând ca altele să fie gata mai târziu în cursul săptămânii, dar nu s-a specificat dacă vor fi făcute publice.

Medicii de la spitalul din Omsk unde a fost tratat Navalnîi înainte de transferul său în Germania au spus că nu cred că acesta a fost otrăvit. Ei l-au diagnosticat cu o boală metabolică posibil cauzată de scăderea glicemiei.

„Amploarea supravegherii nu mă surprinde deloc, noi am fost deja conştienţi de acest lucru”, a declarat purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş duminică pe Twitter. „Dar este uimitor că nu au ezitat să le spună tuturor despre asta”, a adăugat ea, în reacţie la articolul din Moskovski Komsomoleţ.

Echipa lui Navalny a anunţat că va face o declaraţie duminică la 16:00 GMT pe canalul lor de internet.

„Vom spune tot ce se ştie în prezent despre otrăvirea lui Alexei”, a spus Iarmîş pe Twitter. „Acum vom spune cum a fost totul în realitate”, a adăugat aceasta, citată de dpa.

Sursa: agerpres.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture